BICICLETĂ MTB ROCKRIDER

REF: 8364715

BICICLETĂ MTB ROCKRIDER 560 NEGRU

2016

Ai nevoie de ajutor pentru pregătirea, întreținerea sau repararea bicicletei?

Vei găsi aici toate recomandările noastre, piesele de schimb și instrucțiunile de utilizare ale bicicletei MTB! 

Prima utilizare

Umflarea cauciucurilor

Presiunea recomandată a cauciucului tău este situată pe laterală.

În cazul în care cauți mai mult confort și mai multă aderență sau în cazul în care cântărești mai puțin de 70 Kg, poți reduce ușor valoarea presiunii fără a coborî niciodată mai jos de presiunea minimă recomandată. Atenție, însă, căci acest lucru va crește riscul de pană pe teren accidentat.

Verifică în mod consecvent presiunea cauciucurilor tale.

Reglarea înălțimii ghidonului

Poți alege să ridici ghidonul pentru a avea o poziție cu spatele mai drept, prin urmare mai confortabilă.

Pentru mai multă aerodinamică și mai multă eficiență la pedalare, poți coborî ghidonul pentru a-ți alungi puțin poziția (poziția cu spatele mai înclinat, prin urmare mai sportivă).

Pentru aceasta, este suficient să deplasezi inelele de distanțare care se află sub pipa bicicletei, parcurgând etapele descrise în acest material video.

Alinierea ghidonului

Urmărește acest material video pentru a afla cum poți alinia ghidonul bicicletei tale.

Un ghidon bine aliniat permite menținerea unei bune stabilități pe bicicletă.

Reglarea înălțimii șeii

Așază-te în picioare, de-o parte a șeii tale. Deblochează dispozitivul de prindere rapidă prin bascularea manetei. Trage sau împinge șaua pentru a o aduce la nivelul bazinului tău.

Blochează dispozitivul de prindere rapidă prin rebascularea manetei.

Pentru un plus de precizie, aruncă un ochi la tutorialul nostru video.

Înălțimea corectă a șeii îți permite să ai mai multă putere la pedalare și previne anumite tipuri de dureri (în special cele de genunchi)

Reglarea reculului șeii mele

Urmărește acest material video pentru a afla cum poți regla reculul șeii tale.

Reglarea corectă a reculului șeii va crește confortul și randamentul la pedalare.

Reglarea rigidității furcii

Furca ta este prevăzută cu o rotiță de reglare a pretensionării și un sistem de blocare a suspensiei, care este conectat direct la maneta stângă a ghidonului.

Poți utiliza rotița de reglare pentru ajustarea rigidității furcii. Rotește-o în sens orar pentru a crește rigiditatea și în sens antiorar pentru a o reduce.

Pe cele mai netede porțiuni, poți decide să blochezi sau nu furca și amortizorul prin utilizarea manetei de pe ghidon.

Pentru reglarea furcii, ai nevoie de o pompă de înaltă presiune pentru suspensie.

Rodajul frânelor

Atunci când bicicleta pleacă din magazinul nostru, plăcuțele și discurile sunt noi, prin urmare performanța frânării este foarte slabă.

O frânare puternică și continuă pe vreme rece (de exemplu, la coborâre), poate duce la o supraîncălzire și la "un efect de sticlă " un efect de sticlă.
Pentru a evita acest fenomen, care face ca frânele să fie mai puțin performante, îți recomandăm rodajul frânelor.

Rodajul va fi atins după 10 frânări pentru fiecare frână. Frânarea reprezintă decelerarea bruscă de la 25 la 5 km/oră, însă fără a bloca roata, folosind o singură frână pe rând.

Orientarea manetelor de frână

Urmărește acest material video pentru a afla cum se orientează manetele de frână.

O înclinare corectă previne anumite dureri la nivelul mâinilor sau al umerilor!

Înlocuirea pedalelor

Toate bicicletele noastre MTB sunt prevăzute cu pedale din rășină. Pentru un plus de confot, de aderență sau pentru a trece pe modul automat, poți alege să înlocuiești pedalele.

Manipularea este simplă și rapidă, urmărește acest material video pentru a afla cum poți schimba pedalele tale!

echipamente MTB-st520-rockrider

Cum mă echipez pentru situații mai puțin plăcute

Pentru a face față unei pene, unui lanț rupt sau oricărei alte probleme, îți recomandăm să te echipezi așa cum trebuie atunci când ieși cu bicicleta MTB. Iată o listă de produse care te-ar putea ajuta să ieși din anumite încurcături tehnice. 

Am o problemă

Roata mea are o deformare laterală

La primele ture cu bicicleta ta nouă, mai multe elemente se vor mișca naturel și se vor așeza la locul lor.

Este cazul spițelor de la roți, pe care le vei auzi că „trosnesc”; trosniturile sunt cauzate de torsiunea reziduală în timpul asamblării.

Dacă roata ta are o deformare laterală, cere ajutorul într-unul din atelierele noastre DECATHLON pentru a repara această ușoară deformare. Profită de revizia gratuită din primele 6 luni de la data achiziției bicicletei! 

Mesaj pentru părinți:
Anumite gesturi tehnice populare printre cei mai tineri (mersul pe roțile din spate, derapaje, sărituri de bordură etc.), dacă sunt repetate prea des, pot, de asemenea, să provoace un joc al butucului spate și deformarea jantelor. Dacă observi o practică frecventă a acestor gesturi, este important să informezi copilul cu privire la această problemă.

wheeling și deformare laterală la nivelul roților MTB ROCKRIDER ST 100
Am o pană

O pană poate să aibă mai multe cauze:
- Terenul (spini, mărăcini, cioburi de sticlă, cuie etc.)
- Modul de utilizare a bicicletei (sărituri peste obstacole: pietre, trepte, borduri, gropi etc.) se află cel mai adesea la originea penelor prin perforare (mici orificii) sau a penelor prin ciupire (mici fante).

Dacă penele se înmulțesc, acestea se explică prin:
- O montare necorespunzătoare a roții în fabricile noastre, astfel încât un vârf de spiță să înțepe camera de aer
- Un cauciuc sau o cameră de aer neconforme (poroase)
- O primă pană reparată incorect și un corp străin (spin, ciob de sticlă, așchie metalică etc.) rămas în jantă sau în cauciuc.

Prin urmare, este importantă diagnosticarea penei și îndepărtarea oricărui corp străin posibil înainte de realizarea reparației. Nu știi cum poți demonta/remonta un cauciuc, cum poți repara sau înlocui o cameră de aer?

1- Cel mai simplu este să nu te atingi de roată și să folosești provizoriu un spray reparator anti-pană:
Înșurubează capătul tubului în supapa cauciucului cu probleme (cu supapa în jos) și apasă fără a relaxa, pentru a injecta spuma. Cauciucul își recapătă forma și duritatea, pentru a-ți permite să te întorci acasă fără nicio grijă!


2- Pentru repararea sau înlocuirea camerei de aer în perfectă autonomie, vezi tutorialele noastre video de mai jos.

Pană MTB ROCKRIDER ST 100
Furca mea este prea rigidă

Mai multe acțiuni pentru ajustarea furcii tale:

1- Verifică din nou reglarea rigidității: consultă capitolul «REGLAREA RIGIDITĂȚII FURCII MELE»

2- Efectuează o operație de întreținere de bază: furca ta se întreține în mod consecvent cu ajutorul unei simple biurete de ulei. Pentru aceasta, pune câteva picături de ulei pe pivoții furcii și acționează pe aceasta din urmă pentru a ajuta pătrunderea uleiului în cămăși.

3- Efectuează o întreținere completă în atelier.

Treptele mele de viteză se schimbă greu în față

Mai multe acțiuni  pentru a soluționa schimbarea cu dificultate a vitezelor în față:

1/ Controlează cablul și cămășile sale: capetele de cămăși poziționate necorespunzător pot incomoda tragerea cablului de schimbător și pot deregla schimbarea vitezelor.

Dacă un capăt de cămașă nu este poziționat corect, reașază-l manual în locașul său.

2/ Dacă schimbătorul de viteză nu se mișcă nici după ce ai manipulat mânerul rotativ de schimbare a vitezelor, atunci cablul și cămășile sale sunt cel mai probabil prinse. Este necesară înlocuirea cablului și a cămășilor.
Poți alege să le înlocuiești singur urmărind materialul video din rubrica"ÎNLOCUIREA UNUI CABLU DE TRANSMISIE " sau să duci bicicleta MTB într-un atelier DECATHLON.

ATENȚIONARE: o revizie completă și gratuită a tuturor reglajelor bicicletei tale este oferită în primele 6 luni de la data achiziției.

NB : În cazul în care utilizezi în mod consecvent bicicleta MTB în condiții de umiditate sau noroi sau dacă obișnuiești să îți speli bicicleta MTB în mod consecvent cu multă apă, înlocuirea cămășilor și a cablurilor trebuie să fie realizată mai frecvent. Spălarea bicicletei cu furtunul cu apă nu este recomandată, deoarece această practică împinge murdăria înapoi în cămăși.

ÎNLOCUIREA CABLULUI DE TRANSMISIE
Treptele mele de viteză se schimbă greu în spate

Mai multe acțiuni pentru a soluționa schimbarea cu dificultate a vitezelor în spate:

1/ Controlează cablul și cămășile sale:

1a. Capetele de cămăși poziționate necorespunzător pot incomoda tragerea cablului de schimbător și pot deregla schimbarea vitezelor. Dacă un capăt de cămașă nu este poziționat corect, reașază-l manual în locașul său.

1b. Dacă schimbătorul de viteză nu se mișcă nici după ce ai manipulat mânerul rotativ de schimbare a vitezelor, atunci cablul și cămășile sale sunt cel mai probabil prinse. Este necesară înlocuirea cablului și a cămășilor.

Poți alege să le înlocuiești singur urmărind materialul video din rubrica"ÎNLOCUIREA UNUI CABLU DE TRANSMISIE " sau să duci bicicleta MTB într-un atelier DECATHLON.


2/ Verifică dacă urechea schimbătorului nu este îndoită:
O ureche îndoită provoacă o dezaliniere a schimbătorului, care nu mai poate funcționa corect. Poziționează-te în spatele bicicletei și observă alinierea schimbătorului.
Dacă urechea este îndoită, mergi într-un atelier DECATHLON pentru înlocuirea urechii schimbătorului.

ATENȚIONARE: o revizie completă și gratuită a tuturor reglajelor bicicletei tale este oferită în primele 6 luni de la data achiziției.

NB : În cazul în care utilizezi în mod consecvent bicicleta MTB în condiții de umiditate sau noroi sau dacă obișnuiești să îți speli bicicleta MTB în mod consecvent cu multă apă, înlocuirea cămășilor și a cablurilor trebuie să fie realizată mai frecvent. Spălarea bicicletei cu furtunul cu apă nu este recomandată, deoarece această practică împinge murdăria înapoi în cămăși.

ÎNLOCUIREA CABLULUI DE TRANSMISIE
Maneta de frână atinge ghidonul prea ușor înainte de a frâna

Maneta este slăbită și/sau atinge ghidonul înainte de frânare:

Este timpul să aerisești sistemul de frânare! Poți merge într-un atelier DECATHLON pentru ca unul dintre tehnicienii noștri să refacă sistemul de frânare hidraulică.

În general, recomandăm aerisirea sistemului de frânare o dată pe an.

Am rupt urechea de schimbător

O ureche îndoită provoacă o dezaliniere a schimbătorului, care nu mai poate funcționa corect.

Poziționează-te în spatele bicicletei și observă alinierea schimbătorului.

Dacă urechea este îndoită sau ruptă, mergi într-un atelier DECATHLON pentru înlocuirea urechii schimbătorului sau înlocuiește-o singur, urmărind acest material video.

Am rupt lanțul

S-a rupt lanțul? Îți oferim două soluții:

1- Poți repara singur cu ajutorul acestui material video; pentru aceasta, vei avea nevoie de o cheie de lanț și de un dispozitiv de prindere rapidă.

2- Mergi în unul dintre atelierele noastre DECATHLON pentru ca tehnicienii noștri să remedieze această problemă.

Întreținerea bicicletei MTB

Curățarea bicicletei

Pentru o curățare corespunzătoare a bicicletei, folosește o soluție de curățare pentru biciclete, un burete și o perie.

Clătește bicicleta cu jetul de apă înainte de aplicarea de produse de curățare.
În continuare, utilizează buretele și peria pentru a aplica produsele în mod eficient.
Este important să lași produsul să acționeze înainte de a clăti bicicleta.
Acest lucru se va face la o distanță rezonabilă, pentru a nu afecta elementele mecanice.

În sfârșit, șterge bicicleta cu o lavetă uscată, curată și moale.

Curățarea și lubrifierea unei transmisii

Pentru a curăța și lubrifia transmisia, echipează-te cu un spray degresant, cu o perie specifică și cu un lubrifiant.

Prima etapă constă în protejarea discului cu o lavetă curată, pentru a evita orice stropire cu grăsime pe acesta. Apoi aplică degresant pe întreaga suprafață a transmisiei, freacă cu peria caseta, lanțul și roțile schimbătorului.

Lasă să acționeze timp de câteva minute înainte de a clăti la o distanță medie.
În continuare, așteaptă ca transmisia să se usuce înainte de a trece la faza de lubrifiere.

În continuare, așteaptă ca transmisia să se usuce înainte de a trece la faza de lubrifiere.

Înlocuirea cablului de transmisie

Cablul tău de transmisie este murdar, ruginit, deteriorat sau schimbarea vitezelor este dificilă, rigidă sau aleatorie?

În acest caz, trebuie să înlocuiești cablul de transmisie! Pentru aceasta, ia un clește, o șurubelniță, un patent, o cheie imbus și un nou set de cabluri și de cămăși de schimbător.

Pentru început, trebuie să scoți cablul din cămașă. Scoate mai întâi capacul manetei și pune cursorul pe ultima treaptă de viteză, apoi taie cablul astfel încât să poți scoate cablul în întregime din cămașă.

În continuare, determină lungimea cămășii prin suprapunerea acesteia pe MTB,între locașurile de susținere, tai-o și montează capacele de capăt.Acum poți să o instalezi.

Instalează cablul pe manetă și trece-l prin cămașă. După realizarea acestei operațiuni, înlocuiește capacul de pe manetă și fixează cablul pe schimbător. Pentru a regla transmisia, strânge cablul dacă angrenajele au dificultăți în urcare și slăbește-l dacă au dificultăți în coborâre.

După ce ai terminat, taie cablul și folosește cleștele pentru a fixa capacul de aluminiu în capătul cablului pentru a evita desfacerea acestuia.

Demontarea unei roți spate

Urmărește acest material video pentru a afla cum poți demonta roata spate.

Repararea unei pene

Pentru a repara o pană, ai nevoie: de o pompă, de un bazin cu apă, de o lavetă și de un kit cameră de aer.

Apasă puțin pe camera de aer. Pentru a identifica pana, introdu camera de aer în apă. După ce ai identificat gaura, șterge camera de aer cu o lavetă și treci la faza de frecare cu șmirghelul prevăzut în kit. Acesta din urmă permite pregătirea camerei de aer pentru lipire și pentru a garanta o aderență maximă a lipiciului.

Aplică din abundență lipici în jurul găurii și așteaptă timp de 3 - 5 min.
În cele din urmă, pune peticul peste gaură și menține apăsat timp de câteva minute.

Mai apoi, poți pune camera de aer înapoi în cauciucul tău!

Înlocuirea plăcuțelor de frână pe disc

Urmărește acest material video pentru a afla cum se înlocuiesc plăcuțele de frână.

Reglarea etrierului frânei pe disc

Urmărește acest material video pentru a afla cum se reglează etrierul frânelor pe disc

Înlocuirea urechii schimbătorului

Pentru a realiza această operație, ai nevoie de o nouă ureche de schimbător adecvată bicicletei tale (consultă partea "PIESE DE SCHIMB") și de o cheie imbus de 5mm.

Demontează roata bicicletei, precum și urechea schimbătorului deteriorată, cu ajutorul instrumentelor adaptate.

Poziționează noua ureche pe cadru. 

Scoate partea urechii anterioare înainte de a remonta noua ureche cu ajutorul cheii imbus de 5 mm.

Îți rămâne să remontezi schimbătorul pe noua ureche și să verifici vitezele.

Înlocuirea unui lanț

Pentru a realiza această operațiune, ai nevoie: de o cheie de lanț, de un nou lanț și de un dispozitiv de prindere rapidă.

Poziționează lanțul pe ultimul pinion și pe cea mai mică dintre foi.
Mai întâi, scoate dispozitivul de prindere rapidă cu ajutorul unui clește, apoi scoate vechiul lanț al transmisiei.

Poziționează lanțul nou pe ultimul pinion și pe cea mai mică dintre foi, pentru a stabili lungimea optimă cu mai multă ușurință. Lanțul trebuie să fie la același nivel, să nu lase "burtă".Atenție! ​ Mai bine îndepărtăm cu grijă câteva zale și după mai rectificăm decât să fie prea scurt.După determinarea lungimii, taie lanțul la lungimea potrivită cu ajutorul presei de lanț.

În cele din urmă, instalează dispozitivul de prindere rapidă pe lanț și fă o tură de pedalier pentru a poziționa dispozitivul de prindere rapidă în partea superioară a lanțului și apăsând cu mâna, asigură-te că poziționarea este optimă.

SRAM-CASETĂ-10V

Pentru a merge mai departe

Trebuie să înlocuiești anumite componente? Descoperă toate piesele noastre de schimb pentru MTB aici.

BICICLETĂ MTB ROCKRIDER 560 NEGRU: Manual de instrucțiuni, reparații

AI NEVOIE DE AJUTOR?

ATELIERELE NOASTRE DIN MAGAZIN ÎȚI PROPUN SERVICIILE LOR!

Manual de instrucțiuni

BICICLETĂ MTB ROCKRIDER ST 520 NEGRU/ALBASTRU
INSTRUCȚIUNI

Ai nevoie de instrucțiunile de utilizare ale bicicletei MTB?

BICICLETĂ MTB ROCKRIDER ST 520 NEGRU/ALBASTRU

Angajamentele noastre

ROCKRIDER oferă garanție pe viață pentru cadru, ghidon și pipă (în condiții normale de utilizare).

Pentru celelalte componente, garanția este de 2 ani.Nu intră în garanție componentele consumabile ale bicicletei (lanț, camere, cauciucuri, etc.)

Odată cu primele plimbări, anumite componente se pot mișca ușor. De aceea, îți propunem o revizie gratuită a bicicletei tale MTB în termen de 6 luni de la achiziționarea bicicletei.